Construirea unei echipe eficiente nu este deloc o misiune simplă, cu atât mai puțin când vine vorba despre crearea uneia formate din specialiști IT. Deficitul de forță de muncă, dinamismul domeniului și ritmul alert în care apar noutățile, dar și fluctuația mare a personalului, din cauză că angajații sunt constant curtați de alte companii, toate pot fi impedimente în atingerea obiectivului de a construi o echipă sudată, eficientă și productivă.
Sunt însă câteva lucruri pe care le poți face pentru a obține echipa dorită:
1. Implică-te activ în atragerea talentelor de care ai nevoie în echipă
Dacă organizația din care faci parte are deja o strategie clară de employer branding, iar aceasta presupune și prezentarea poveștilor de succes ale unora dintre angajați, oferă-te să găsești un astfel de exemplu din echipa ta, care să îi determine pe candidați să își dorească să aibă și ei un astfel de parcurs profesional.
2. Clarifică rolul fiecărui membru al echipei tale
Toată lumea din echipă ar trebui să aibă o imagine clară cu privire la rolul fiecăruia și la abilitățile unice pe care le are pentru a-l îndeplini. Când există claritate cu privire la rolurile lor, se suprapun mai puțin și sunt mai productivi. Angajații care înțeleg cu claritate distribuirea rolurilor în echipa din care fac parte sunt cu 53% mai eficienți, conform unui studiu realizat de effectory.com. Cercetarea arată și că performanța generală a muncii crește cu 25%.
Află ce abilități speciale are fiecare membru al echipei și roagă-i să se susțină reciproc pentru a se dezvolta și pentru a avea parte de un proces de învățare continuă.
3. Discută constant cu cei din echipa ta și înțelege aspirațiile lor profesionale
Află ce parcurs își doresc să aibă pe termen lung și cum se potrivește acesta organizației. Conform unui studiu realizat de Addison Group, 43% dintre angajați se simt nemulțumiți de parcursul lor profesional. Tocmai de aceea, pentru a avea o echipă motivată și mulțumită, fii deschis cu ei și asigură-i că ești acolo pentru ei atunci când au nemulțumiri sau cerințe din acest punct de vedere.
4. Asigură-le programe de training care să le susțină parcursul profesional
Alege alături de ei cursurile și modalitatea în care vor fi predate, astfel încât parcurgerea lor să fie o plăcere, nu o obligație, iar obținerea de certificări să fie un pas natural. În acest proces, te va ajuta dacă vei avea un furnizor de training cu experiență, cu un portofoliu solid de cursuri și care să fie alături de tine pe termen lung.
5. Fii la curent cu tendințele tech
Asigură-te că atât tu, cât și membrii echipei tale, sunteți la curent cu cele mai noi tendințe tehnologice. Veți putea identifica împreună adoptarea cărora vă poate ajuta pentru a crește productivitatea întregii echipe și pentru a vă putea atinge mai rapid obiectivele de business.
Pe piața actuală, care e în continuă schimbare, importanța formării profesionale nu a fost niciodată mai importantă. Pregătirea forței de muncă este un mod indispensabil de a menține o organizație competitivă. Pentru a-ți veni în ajutor, am sintetizat câteva dintre tendințele L&D care vor avea un impact major în domeniul IT în 2022, într-un ghid din care vei putea afla:
- Tendințele și predicțiile pentru cloud computing în 2022
- Securitatea IT în 2022
- Predicții DevOps pentru 2022