BITTNET GROUP ÎNREGISTREAZĂ VENITURI CONSOLIDATE DE 99,8 MILIOANE LEI ÎN 2019
București, 21 februarie 2020 – Grupul Bittnet (BNET) a publicat rezultatele financiare preliminare pentru an fiscal 2019. 2019 a fost încă un an de evoluție pentru grup, care a înregistrat o creștere de 100% a veniturilor față de 2018, ajungând la o cifră de afaceri consolidată de 99,8 milioane de lei. Ca urmare a creșterii cifrei de afaceri, în cursul anului 2019, acționarii Bittnet au înregistrat o sporire a valorii investiției de peste 57 de milioane de lei, deoarece capitalizarea de piață a companiei a crescut cu 90%.
La nivel consolidat, profitul operațional a crescut în 2019 cu 25% față de 2018, până la 1,64 milioane lei, iar fluxul de numerar operațional a depășit 5 milioane de lei. 2019 a fost un an de creștere mare la nivelul veniturilor, dar cu un rezultat mixt atunci când vine vorba de rentabilitate la nivel individual.
Linia de afaceri Tehnologie, care include Dendrio și Elian, a fost cel mai mare contribuitor la creșterea cifrei de afaceri, deoarece veniturile liniei au crescut de la 40,4 la 87,1 milioane de lei. Din această sumă, în 2019, venituri de 4,7 milioane de lei au provenit de la Elian, alături de profitul net de 261.000 de lei, ceea ce a dus la o creștere cu 20% a veniturilor și cu 31% a profitului net față de rezultatul din 2018 pentru furnizorul de soluții ERP. Restul de venituri au fost generate de Dendrio, care datorită unui prim semestru slab, a încheiat 2019 cu o pierdere de 3,6 milioane de lei. Pierderea a fost cauzată de faptul că în urma preluării diviziei de integrare IT&C a Crescendo International la 1 ianuarie 2019, Dendrio a înregistrat 12 luni de costuri, dar numai 9 luni de venituri, deoarece echipele nu au fost concentrate pe generarea de vânzări în primul trimestru al anului 2019, ci pe integrarea echipelor respective. Această ipoteză este susținută și de faptul că în a doua jumătate a anului, Dendrio a generat un profit net de 1,2 milioane de lei.
Din componența liniei de afaceri Educație, Bittnet Training a înregistrat venituri de 12,68 milioane de lei, în timp ce profitul operațional al companiei a fost de 2 milioane de lei (față de o pierdere de 71.000 lei în 2018), iar profitul brut a fost de 792.000 lei, cu o creștere de 1,7 milioane lei comparativ cu 2018. Veniturile Equatorial au depășit 3 milioane de lei în 2019, în timp ce profitul net a crescut cu 13%, de la 217.000 lei la 247.000 lei. Aceasta înseamnă că investiția Bittnet în Equatorial a adus în 2019 un randament al capitalului de peste 20%.