Potrivit Salesforce Research, 68% dintre recrutori percep procesul de recrutare în IT ca pe o provocare mult mai mare față de acum cinci ani, iar 30% dintre organizații au dificultăți în a găsi angajați calificați. Tocmai de aceea, a gândi un proces de recrutare care să aibă șanse mari de succes este extrem de important.
Procesul de recrutare presupune toți pașii parcurși pentru angajarea candidaților potriviți: de la formularea descrierii jobului, până la trimiterea mesajului care să conțină oferta de angajare. Durata procesului de recrutare depinde în mare măsură de ce post ai deschis, dar și de cât de atractivă este compania pentru candidați.
Cum poți face o companie să fie atractivă pentru candidați
Una dintre condițiile esențiale pentru ca un proces de recrutare să fie un succes este să ai o companie cu o imagine atractivă în piață. Cum construiești o astfel de imagine? Printr-o strategie clară de employer branding, prin acțiuni constante în această direcție, astfel încât, atunci când vei fi în situația de a recruta, dincolo de a fi nevoie să te informezi despre posibili candidați și ei, la rândul lor, să aibă de unde să se informeze despre companie.
Este un proces de durată care însă își va arăta beneficiile. E nevoie, așadar, să aplici strategii de marketing în procesul de recrutare. Mai exact, organizația din care faci parte să știe să își spună povestea și să-și afișeze cultura pe diferite canale de comunicare. Trebuie să folosească toate aceste canale de comunicare, dar și toate ocaziile în care se face comunicare externă pentru a mai pune o cărămidă la construirea brandului de angajator. Poate fi vorba despre interviuri în presă, de articole despre viața în organizație postate pe propriul blog sau pe pagina de cariere, de testimoniale ale angajaților, toate fiind și promovate pe canalele de social media.
O categorie care nu trebuie neglijată este cea a platformelor de evaluare a locurilor de muncă. Acestea ar trebui urmărite pentru a te asigura că imaginea care reiese din comentariile postate în aceste medii este cea pe care compania dorește să o aibă.
Nu uita însă nici de l locul în care s-ar uita prima dată un candidat în site-ul unei companii care recrutează: pagina de cariere. Construiește o pagină de cariere care să-i determine pe candidați să vrea să facă parte din povestea organizației tale.
Iată câteva întrebări ale căror răspunsuri ar trebui să se regăsească aici:
- Care sunt valorile companiei?
- Cum arată spațiul de lucru? (da, chiar și în 2021 când încă majoritatea preferă munca de acasă)
- Cum este să lucrezi la această companie?
- Cine lucrează aici?
- Care este părerea angajaților despre companie?
- Ce beneficii oferă?
- De ce ar alege să muncească aici?
- Cum pot aplica pentru un post disponibil?
Pagina de cariere joacă un rol esențial în procesul de recrutare, așa că acordă-i atenția cuvenită și asigură-te că atât ceea ce este comunicat, dar și modul în care este prezentat, sunt în concordanță cu ceea ce este organizația din care faci parte.
Formulează anunțuri de angajare atractive
Pe lângă precizarea cerințelor, responsabilităților și beneficiilor posturilor vacante, asigură-te că le vei da candidaților mai multe motive să își dorească să facă parte din echipa ta. Formularea unei descrieri care să le ofere mai multe informații te va ajuta să îi atragă pe cei mai buni candidați, mai ales pe aceia care își doresc mai mult de la un loc de muncă decât îndeplinirea task-urilor zilnice.
Potrivit unui raport realizat de Hipo.ro la începutul acestui an, primele patru poziții în topul beneficiilor extrasalariale pe care le oferă companiile sunt ocupate de tichetele de masă, posibilitatea de a munci de la distanță, abonamentele la clinici private de sănătate și bonusurile de performanță. Așadar, pentru a putea face față concurenței, asigură-te că le poți oferi și tu astfel de beneficii candidaților pe care ți-i dorești în echipă. Dacă unele nu se regăsesc pe lista ta, ai putea deschide o discuție cu cei din echipa de management pentru a le introduce. Într-o industrie precum cea IT, toate acestea ar trebuie să fie bifate ca un pachet de bază de beneficii.
Iată câteva alte informații extrase din acest raport care te ajute să-ți creezi o imagine asupra pieței forței de muncă în 2021:
Pentru tine care dintre aceste aspecte sunt importante? Te regăsești în concluziile raportului?
Rolul online-ului în procesul de recrutare
Potrivit aceluiași raport, top 3 canale de recrutare, pe lângă cele clasice, pe care le folosesc angajatorii sunt: recomandările venite din partea actualilor membrii ai echipei, LinkedIn și platformele de recrutare.
Așadar, odată ce ai anunțul de angajare, asigură-te că îl promovezi în mediile în care se află candidații doriți. Fii acolo unde sunt și ei, fie că este vorba despre anumite rețele sociale din mediul online, cum ar fi LinkedIn sau alte grupuri de discuții pe teme IT, fie că este vorba despre platformele de recrutare.
Pentru a putea promova eficient aceste anunțuri de angajare pe rețelele sociale, rămâi la curent cu tendințele din acest domeniu sau colaborează cu terți care te vor ajuta să ajungi exact la candidații pe care ți-i dorești.
Deși, dacă țintești să recrutezi personal cu ani buni de experiență sunt șanse foarte mici ca aceștia să mai fie activi pe site-urile de recrutare. Și asta pentru că ei deja dețin o poziție într-o companie de profil, cel mai probabil sunt și bine plătiți, astfel încât va trebui să ai o abordare diferită cu ei. În aceste situații pot fi de ajutor, cu o rată mare de succes, recomandările venite din partea echipei. De ce? Pentru că persoanele recomandate sunt niște potențiali candidați care s-ar putea potrivi și integra mai bine în noul rol. Iar prin recomandarea de job către cercul lor de apropiați angajații tăi nu fac altceva decât să crească credibilitatea tuturor mesajelor pe care tu le-ai propagat deja în mediul online și pe toate canalele pe care le ai la dispoziție.
Însă și pentru acest gen de recrutare este nevoie să trasezi niște linii clare. Trebuie să fie un proces extrem de transparent și care să aducă beneficii celor care fac aceste recomandări.
Nu uita nici de grupurile online pe care le au diferitele companii care organizează cursuri de reconversie profesională în domeniul IT. Dacă ești în situația de a recruta juniori, acestea sunt o resursă extrem de valoroasă. Discută cu cei care oferă astfel de servicii și stabilește un mecanism prin care vei putea avea acces în grupurile din social media în care sunt studenții lor.
Oferă candidaților o experiență pozitivă în interviuri
Cu toții am avut experiențe mai puțin confortabile în cadrul unor interviuri. Fie că au fost amuzante, fie că au fost la cealaltă extremă, trecând prin astfel de momente simți nevoia să le împărtășești. Tocmai de aceea, este important să acorzi atenție tuturor detaliilor, astfel încât, atunci când iese din discuție, candidatul, fie că își dorește să fie parte din echipa ta, fie că nu, să nu devină un detractor al companiei. Să nu simtă nevoia să împărtășească cu alți posibili candidați situația la care a fost expus.
Începe prin a te pregăti minuțios pentru fiecare discuție în parte, cu atât mai mult cu cât 85% dintre companii susțin că vor continua să angajeze folosind canalele remote. Interacțiunea fiind online, va fi nevoie ca persoana care conduce interviul să fie extrem de bine pregătită.
Pornește de la a avea în minte creionat foarte clar profilul persoanei pe care dorești să o angajezi, dar fi pregătit și să îi oferi o viziune pe termen lung, cum se
va putea dezvolta în cadrul organizației. Pune pe hârtie întregul interviu, nimeni nu își dorește ca recrutorul să aibă diferite momente de ezitare, de nesiguranță. De la prima, până la ultima întrebare, toate ar trebui să fie pe această listă. Fii pregătit să sari peste anumite întrebări sau chiar le poți evita din start pe cele extrem de folosite. Dacă o persoană este într-o perioadă în care acceptă să participe la interviuri de angajare, cu siguranță le-a auzit deja pe majoritatea sau chiar s-a informat de pe internet despre ce încearcă recrutorii să obțină prin acestea.
Fii deschis, vorbește-le natural, candidații vor aprecia o astfel de atitudine. În definitiv, nu este vorba despre altceva decât de a determina o persoană să își continue drumul spre atingerea obiectivelor sale profesionale în organizația pe care o reprezinți tu. Asigură-te că îi explici suficient de clar și argumentat că o poate face. Mingea nu este doar în terenul tău, o atitudine în care el ar trebui să te convingă să fie acceptat nu este deloc potrivită.
Aceleași principii ar trebui aplicate și în momentul în care candidatul ajunge în etapa în care are discuția cu managerul.
Dacă va trece cu bine peste toate aceste etape, asigură-te că atunci când îi vei trimite oferta de angajare, aceasta va cuprinde toate aspectele discutate și agreate. Greșelile strecurate chiar și în această etapă finală a procesului de recrutare pot duce la un deznodământ nedorit.
Cum să îi asiguri noului angajat un start bun în companie
Procesul de recrutare nu se oprește neapărat în momentul în care este semnat contractul de muncă. Un alt aspect important al recrutării îl constituie și procesul de integrare, pe durata căruia angajatul dobândește abilități specifice necesare pentru a-și desfășura activitatea în cadrul organizației, dar și când angajatul decide dacă, văzută din interior, organizația este așa cum se proiectează în exterior. Va vedea dacă se simte confortabil, dacă echipa și managerul direct sunt tipul de oameni cu care el poate colabora cu ușurință etc.
Studiile internaționale arată că este nevoie de 3 până la 6 luni ca un angajat nou să ajungă la productivitate maximă, perioadă în care el poate trece inclusiv prin perioade de training în care își obține anumite certificări care îl ajută în îndeplinirea productivă a atribuțiilor.