Pentru a ține pasul cu una dintre cele mai dinamice industrii din lume, companiile din domeniul IT & Tech sunt antrenate să învețe constant și să dezvolte noi competențe. Angajații sunt cel mai mare atu al unei companii, iar astăzi, din cauza lipsei de specialiști, oamenii se instruiesc la locul de muncă.
Companiile care fac investiții în următoarea generație de lideri înregistrează o rentabilitate impresionantă. Pentru că una dintre responsabilitățile principale ale unui departament/ program de Learning & Development (L&D) este de a gestiona dezvoltarea oamenilor și, implicit, de a face acest lucru într-un mod care susține obiectivele companiei. Mai ales atunci când angajezi tineri absolvenți fără experiență, aceștia au nevoie de instruire și suport pentru a se integra în echipă.
În general, evaluarea capacității angajaților și a valorii estimate pe care o aduc reprezintă un pas important. Dar să identifici constant nevoile de dezvoltare a abilităților și a competențelor IT poate solicita mult timp deoarece discutăm despre un mediu vast și extrem de dinamic.
Descoperă în continuare idei pentru dezvoltarea angajaților în industria IT:
Companiile trec prin procese îndelungate pentru a recruta și angaja specialiști cu o mare expertiză tehnică, iar multe dintre companii din domeniul IT angajează tineri fără experiență. De aceea, este necesar să facilitezi integrarea în echipa a unui nou angajat. Pentru a-i valorifica potențialul de dezvoltare, oferă-i un program de training pentru a deprinde principalele atribuții și pentru a se alinia la obiectivele companiei.
Totuși, angajații din generații diferite au perspective diferite asupra procesul de dezvoltare. Spre exemplu, un specialist cu experiența poate avea anumite lipsuri sau este reticent la schimbare sau la adoptarea de noi tehnologii.. Mai mult de atât, există și acei oameni care simt nevoia să-și demonstreze constant capacitatea, să rămână în pas cu toate noutățile din industrie sau chiar să intre în competiție cu colegii de breaslă. Folosește acest stimul și dă startul unei competiții interne, bazate pe modele de gamification. Stabilește obiective pe echipe, astfel încât să îi determini să lucreze împreună atât pe seniori cât și pe juniori, pentru același scop final.
Mai mult, pentru a te asigura că angajații tăi colaborează bine între ei, investește frecvent în formarea lor, în funcție de traseele de învățare și dezvoltare pe care le stabiliți de comun acord. Apelează la metode de training diverse, adaptate stilului de învățare și asimilare potrivit fiecăruia sau specific topicului de training. Alege să oferi seminarii sau cursuri care au atât o componentă teoretică, cât și un focus pe practică, self-learning și schimb de experiență între cursanți. Spre exemplu, metodele de livrare a cursurilor Bittnet îmbină modul de predare tradițional, cu abordarea modernă de tip “Virtual classroom”.
Adaptează cursurile la oamenii din echipă și nu invers. Lucrează pentru echipă, dar nu uita să oferi atenție individuală prin sesiuni de feedback cu fiecare angajat. Construiește planuri de dezvoltare personalizate susținute de cursuri customizabile. De asemenea, ține cont că fiecare are propriul ritm de a acumula cunoștințe. Un modul “self paced” poate fi mai potrivit angajaților care preferă să aibă acces la materiale de studiu, sisteme inteligente de predare și să parcurgă astfel un curs în ritm propriu.
Practica este esențială pentru orice domeniu pentru că învățăm mai multe atunci când „facem” efectiv activitatea. Mai ales pentru aptitudini în domeniul IT fără practică nu există achiziția de noi cunoștințe și nu se întâmplă fixarea cunoștințelor. Pentru că învățarea practică, activă, facilitează învățarea profundă și încurajează greșelile.
Indiferent dacă o companie are programe de training existente și funcționale, dezvoltarea nu va fi eficientă dacă mediul de lucru nu se potrivește învățării.
Companiile trebuie să susțină o cultură a dezvoltării constante, iar sistemele interne trebuie să reflecte și să proiecteze această cultură.
Iată 4 moduri de acțiune pentru a dezvolta o cultură a învățării la locul de muncă:
Elaborează planuri de învățare și oferă coaching: Poți atrage și reține mai ușor talentul pentru că astăzi oamenii aleg o companie și pentru oportunitățile de învățare și dezvoltare pe care le oferă. Mai mult de atât, lipsa unui departament/ program de L&D reprezintă unul dintre motivele principale pentru care oamenii aleg să părăsească o companie.
Oferă recompensele potrivite: Evaluările moderne se bazează pe un cumul de factori pentru că scopul final nu mai este doar departajarea angajaților pe criterii de performanță, ci creșterea și dezvoltarea oamenilor. Dacă pentru talente poți să asiguri un sistem de creștere prin bonusare, pentru începători poți să evaluezi implicarea și dorința de dezvoltare. De asemenea, inițiativa și ideile inovatoare sunt criterii de evaluare care trebuie luate în considerare.
Încurajați partajarea cunoștințelor și a ideilor: Persoanele care nu se tem să își împărtășească ideile și să le transforme în proiecte sunt cele în care compania merită să investească pe termen lung. O componentă esențială a acestui efort este o strategie care încurajează colaborarea. Până la urmă, educația informală are loc în mod natural și se desfășoară cu intenţia celui care învaţă alături de un coleg.
Faceți din învățare o valoare organizațională: Pe măsură ce forța de muncă din multe companii devine din ce în ce mai virtuală și dispersată la nivel global, cultura de învățare și dezvoltare și un plan de training poate crește performanțele echipei IT. Investițiile în talente sunt vitale pentru creșterea și succesul durabil al afacerii.
De asemenea, contribuie la construirea unei culturi bazate pe valori și al unui sentiment de comunitate.
Contruiește mediul de învățare potrivit și devino un exemplu pentru angajați. Pentru că atunci când angajații sunt antrenați / “angajați” și li se oferă abilități pentru a se dezvolta la locul de muncă sunt mulțumiți de companie și satisfăcuți de poziția lor actuală.